miercuri, 18 februarie 2009

Isărescu și agențiile de evaluare

Și subiectele de actualitate. Cam așa ar trebui să sune titlul. Dar rămânem la guvernatorul BNR și agențiile de evaluare. Care, Moody's de fapt, a decis că noi reprezentăm un grad prea mare de risc, iar băncile care au expunere pe plaiurile dâmbovițene ar trebui privite chiorâș. Ceea ce s-a și întâmplat: două zile la rând (chiar trei, în cazul Erste) bancile listate au făcut un salt minunat în jos.
Ce se întâmplă? Băncile din ECE, în frunte cu cele austriece, au început să plângă că or să aibă probleme de finanțare și ar cam fi cazul ca guvernele statelor în care sunt prezente ar trebui să pună mână de la mână și să facă un fond cât mai mare de ajutor. Bineînțeles, sub oblăduirea și îndrumarea BCE. Trecem peste faptul că nici un stat nu și-a ajutat decât instituțiile cu proprietari autohtoni, iar România nu prea mai are pe cine ajuta (cu excepția CEC și Eximbank, pt care a prevăzut deja ceva bani destinați economiei), și ne uităm la situația respectivelor bănci la noi. BCR și BRD au raportat pt anul trecut cifre de afaceri și profituri istorice, anunțând că nu au nicio problemă de finanțare (mai puțin pe partea care ține de BNR, adică provizioane și rezerve minime obligatorii). Raiffeisen și Unicredit nu stau nici ele mai rău. Volksbank are ceva probleme, datorate extinderii extrem de agresive din ultimii ani. De altfel, datele BNR arată că diferența dintre depozite și credite nu este foarte mare (198 mld lei credit neguvernamental total vs. 151 mld lei depozite clienți neguvernamentali total - la care se adaugă și sumele aflate în alte tipuri de economisire, inclusiv la saltea). Nici rău-platnicii nu sunt semnificativ valori, doar câteva procente din total.
Atuncim de unde problemele? Păi de la viitorul care nu sună tocmai bine. Deficit bugetar și de cont curent, inflație, guvern de o imbecilitate cruntă (în data de 18 februarie nu avem încă un buget aprobat!). Adevărat, viitoaul sună cam rău, mai ales în 2009. Iar unul dintre lucrurile negative care se poate întâmpla este revigorarea economiei negre și gri. Care înseamnă că nu mai otrăvim fântânile și ardem recoltele, ci ne scoatem banii din sistem și începem să îi plimbăm în plic. Care înseamnă că nu mai avem nevoie de atâtea bănci.
Ok, băncile strigă „lupul”, dar salvarea nu vine. Vine, în schimb, ursul, care ne anunță elegant că daca e atât de rău atunci trebe să ne pună afișul cu „Pericol de prăbușire”. Investitorii se sperie și dau bir cu fugiții, acceptând pierderi numai să rămână cu ceva. Din fericire, vine repede vânătorul, care ne liniștește spunând că nici vorbă de lup, iar ursul e cam bătrân și fără dinți. Așa o fi. Dar dacă nu vi se pare normal ca Moody's să ne reducă ratingul, ar trebui să vi se pară la fel de anormal ca băncile să ceară ajutor deși nu au pierderi și nici expuneri riscante. (BRD a crescut foarte mult astăzi, miercuri, 18 febr, după ce Societe Generale a anunțat un profit de 2,1 mld euro.)

P.S. E al doilea post de pe blog. Promit să scriu mai des.